Te voi conduce în călătoria autocunoașterii și te voi ajuta să îți atingi potențialul
Misiunea mea
Încă de mică fiind am fost curioasă cu privire la psihicul uman, să înțeleg de unde vin și cum se nasc emoțiile și gândurile și ce ne determină să reacționăm într-un anumit fel, să iubim o anumită persoană și nu alta.
Pe măsură ce creșteam, creștea și numărul de întrebări care apăreau, însă viața mi-a luat-o înainte și am fost furată în această realitate a tuturor, plină de viteză și lipsită de prezență, lipsită de conștiență.
Am reușit să cresc profesional într-un domeniu strict pragmatic și să îmi formez o familie. Aici a intervenit punctul de inflexiune.
Primul meu copil care acum se apropie deja de 6 ani de viață, m-a provocat în feluri în care nu credeam că este posibil, a răscolit tot ce era mai luminos și tot ce era mai întunecat în mine. A venit momentul să mă trezesc din viața pe repede înainte și să revin la întrebările nerăspunse, să mi le adresez iarăși și să caut răspunsurile.
Am început timid căutând răspunsuri în comunitățile de mame tinere din mediul online, acolo am găsit resurse din literatura psihologilor contemporani de parenting, lucru care mi-a deschis ochii și m-a făcut să caut tot mai mult, devenind tot mai curioasă.
Apoi am progresat la cărți de autocunoaștere și dezvoltare pe mai multe arii, nu doar parenting. Am simțit că nu este suficient și am beneficiat de suport în cadrul ședințelor de psihoterapie astfel încât să mă cunosc și mai bine, să repar din rănile prea vechi deja.
Mi-am reamintit de visul meu din liceu, să urmez facultatea de psihologie și să practic, lucru care nu a fost posibil din motive pragmatice.
Totuși, 12 ani mai târziu, am realizat că nu vreau să renunț, că îmi doresc să sprijin cât mai mulți oameni să se cunoască, să se vindece emoțional și să devină mai prezenți în viață lor.
Astfel, în prezent, am obținut certificarea în NLP, Timeline Therapy® și Coaching a școlii Tad James (Master level) și, în același timp, am început pregătirea ca hipnoterapeut. Totul pentru a putea da formă și structură ideilor pe care le am, dorinței de a ajuta.
Îmi doresc să ajut cât mai mulți oameni să se descopere, să își înceapă călătoria către sufletul lor, către înțelegerea profundă, călătorie care durează țoață viața. Voi face asta folosind instrumentele programării neurolingvistice și a hipnoterapiei.
O data cu voi, îmi voi continua și eu călătoria…
Energie
Unul dintre atributele general atribuite de cei care mă cunosc este ENERGIA. Cred că doar dacă faci ceva cu pasiune poți avea energie maximă.
Implicare
Susțin cu tărie conștientizarea și dezvoltarea de sine pentru ca astfel să evoluăm spre o societate mai bună.
Empatie
Trăim într-o lume în care oamenii s-au înstrăinat tot mai mult unii de alți. Misiunea mea este ca prin ceea ce fac să devenim mai buni unii cu ceilalți.
Curiozitate
Doar păstrîndu-ne curiozitatea ne putem continua evoluția. Să facem o pasiune din curiozitate, cum sugera și Einstein.